Sari la conținut

Bianca Pocovnicu, Visul meu

Bianca Pocovnicu,
Clasa a VII-a, 14 ani,
Școala Gimnazială Vădeni,
Prof. îndrumător: Manolache Marioara

Când voi fi mare, mi-aș dori să ajung psiholog. Cele mai mari întrebări le ridică mintea omenească, pentru că omul este o fire complexă, alegerea între logică și sentimente îi face pe oameni să trecă prin momente de cumpănă, determinându-i, nu de puține ori, să facă alegeri greșite.

Cred că această profesie mă definește, căci doresc să ajut oamenii să treacă peste momentele grele din viața lor… de asemenea, sunt pasionată foarte mult de psihologie. Sunt persoane care, adesea, trec prin momente dificile, de panică, anxietate, teamă, frustrare și, nu în ultimul rând, de depresie. În astfel de momente, de real ajutor este psihologul.

Am în minte cartea “ Omul modern în căutarea sufletului“ de C.G.Jung. Am citit-o cu bucurie și îmi imaginam că eu sunt acel psiholog care a ajutat oamenii. Fragmentul care mi-a plăcut cel mai mult și care m-a făcut să-mi aleg această meserie, este acesta : “Este indiscutabil limpede că psihologia, ca știință a proceselor psihice, poate fi pusă în legătură cu știința literaturii. Sufletul este matricea și recipientul tuturor științelor, precum și al oricărei opere de artă. Știința despre suflet ar trebui să fie aptă și să explice, așadar , structura psihologică a operei de artă pe de o parte, iar pe de alta, condițiile psihologice ale artistului creator. Aceste două scopuri sunt de natură fundamental deosebită“.

Câte personaje din literatură nu ne fac să ne punem întrebări cu privire la acțiunile lor?! Câți oameni din viața noastră nu trec prin tot felul de întâmplări care îi marchează atât de mult, încât își schimbă comportamentul radical, făcându-ne să ne punem o sumedenie de întrebări?! Personal, am multe prietene pe care le-am ajutat să treacă peste momente grele, cauzate de situații familiale sau alte depresii.

La început, părinții au crezut că este doar o joacă copilărească, dar au văzut că tot caut informații și citesc cărți de psihologie, și-au dat seama că, totuși, este o pasiune. Așadar o să muncesc cu toate forțele mele pentru a duce acest vis la îndeplinire și să devin…PSIHOLOG !