Camelia Adelina Besoiu-Rotundu,
17 ani, Clasa: a XI-a A,
Liceul Tehnologic Vasile Cocea Moldovița,
profesor îndrumător: Alina Rădeanu
Cultura este parte a hemografiei de care ne vorbește Nichita Stănescu! Ne scriem pe noi înșine cu adevărul cunoașterii, dat de științele exacte sau umaniste. Ne scriem pe noi atunci când învățăm, citim, vizionăm un spectacol de teatru sau film. Hemografia poate fi tradusă în termeni biologici, fiind vorba despre plasticitatea creierului nostru, capacitatea acestuia de a acumula informație sub forma rețelelor neuronale. Când învățăm un lucru nou, înțelegem un concept, o idee, o nouă rețea neuronală s-a format în creierul nostru, astfel, cu alte cuvinte, putem spune că ne-am scris pe noi înșine!
Cultura, fie ea o cultură comună, de masă (obiceiuri, ritualuri, etc.) sau una înaltă (cunoașterea elevată), contribuie la formarea unui popor, sădește cărări și deschide uși pe care, uneori, nici basmele nu le pot descrie.
Ce este cultura pentru mine? Ei bine, în viziunea mea, prezența culturii reprezintă un mare răsărit, iar absența acesteia poate ucide o omenire întreagă aducând, totodată, un apus al întregii lumi. A durat ceva timp până să realizez, cultura este un element vital! Ea poate ține de foame, sete și frig, doar să știm cum ne-o putem face umbrelă împotriva ploii din societatea în care ne aflăm. Mi-am dat seama de acest lucru citind memoriile Lenei Constante, strânse sub titlul Evadarea tăcută. Ceea ce nu îi pot lua cenzorii, este frumusețea sufletului ei și capacitatea ei de a accesa camere interioare, de a evada astfel tăcut, nu în mod fizic, ci spiritual, din strânsoarea închisorii. Evada în pădurea de argint, adică pe aripile imaginației minții, date de faptul că era un om cult. Redau un fragment din această carte, fragment ce vorbește despre speranță: „Speranța că într-o bună zi îndepărtată, omul va învinge firea. Nu schimbând cursul apelor, deșerturile sau cucerind cosmosul, ci schimbându-se pe sine însuși. Schimbându-și inima și mintea. „Schimbându-și inima și mintea, așadar!, și prin ce mijloace decât cele ale culturii înalte?! Lectura te face mai bun, cunoașterea mai înțelegător. Cuvintele acestea mă trimit la sintagma dostoievskiană: Frumusețea va mântui lumea! Frumusețea omului integru, care a accesat cultura pentru a se cunoaște și desăvârși.
Cultura comună încheagă un popor, îl unește și constituie un singur sânge dătător de viață, pentru toți. Acest tip de cultură poate fi văzută ca o moștenire ce își prelungește durata de viață de la o generație la alta. Atunci când pleci în căutarea culturii înalte, „pâinea pentru drum” să-ți fie cultura comună! Cu cât o digeră mai mult creierul nostru, cu atât o să reușim să parcurgem un drum cât mai drept, plin de înțelepciuni.
Cultura înaltă reprezintă o adevărată Meka a minții și spiritului, spre care ne putem îndrepta. Însă, precum a prezentat Alexandru Macedonski în „Noapte de decemvrie”, drumul spre Meka nu este unul ușor de parcurs, dar, mai ales, nu este pentru oricine. La fel se întâmplă și în cazul drumului spre cunoaștere! Nu oricine este capabil să accepte că după ce absorbi „apa” care liniștește setea de cunoaștere, toată emisfera cerebrală o să înflorească la fel ca o floare, și o să răsară precum soarele în urma unei furtuni, pentru a putea conduce spre Meka pe cel ce îndrăznește.
Poate că nu am exprimat care este rolul culturii în viața mea, într-un mod direct, dar mica mea încifrare sigur o să stimuleze țâșnirea dorinței de a parcurge, urmând calea cea dreaptă, drumul spre cunoaștere!