Larisa Ioana Crișan,
Vârsta: 17 ani, Clasa a XI-a
Liceul Teoretic Sebiș
Profesor îndrumător: Mona Leahu
Nu se mai poate discuta despre importanța culturii, ci despre necesitatea acesteia în viața unui popor care poate fi puternic doar cunoscându-se pe sine.
„Limba este harta parcursului unei culturi. Ea ne spune de unde vin oamenii săi şi încotro se îndreaptă.”
(Rita Mae Brown)
Cultura, o purtăm în gând, în suflet, în propria ființă. Oriunde ne-ar purta vântul vieții, nu putem să pierdem o parte din noi, o parte a cărui procentaj e irelevant întrucât mereu va exista în sufletul nostru. Cultura ne face oameni, ne diferențiază, și cel mai important, ne apropie. Simțim că aparținem unui grup, și suntem fericiți chiar dacă nu ne dăm seama. Cultura reprezintă familia, fiecare amintire frumoasă din viața noastră, fiecare prieten, simțind dorul doar atunci când nu mai suntem aproape.
Dar, de asemenea, înseamnă lumină. După cum amintea și Heraclit, „Cultura este un al doilea soare pentru cei culţi.”, astfel, acumularea acesteia reprezintă cunoaștere, o cunoaștere atât a celor din jur, cât și a propriei persoane.
Are o importanță deosebită, și totuși, o lăsăm să ne scape printre degete. O pierdem, iar în același timp, ne pierdem și pe noi. O avem în suflete, dar uităm să o valorificăm, lăsându-ne să cădem în abisul creat chiar de noi înșine. Atât de multă agitație pentru lucrurile superficiale, încât nu observăm că ne tăiem „pânza de salvare”, și atunci, cum ne putem proiecta un viitor, dacă nu ne cunoaștem? Un om fără cultură poate fi bine asemănat cu o frunză, cuprinsă într-un vânt pe care nu-l poate controla, și care, nu știe unde duce. Un om transformat într-o ființă banală, ușor de manipulat.
Iar, până la urmă, nu se mai poate discuta despre importanța culturii, ci despre necesitatea acesteia în viața unui popor care poate fi puternic doar cunoscându-se pe sine.