Dalia Ioana Priscorneac-Belei,
12 ani, clasa: a VI-a A,
Liceul Tehnologic Vasile Cocea Moldovița,
profesor îndrumător: Rădeanu Alina
În ultima vreme mi-am pus tot mai des întrebarea : Ce vreau să fiu, când voi fi mare?
De ce în ultima vreme? Pentru că am trecut cu toții o perioadă grea și lungă, prin pandemia generată de îmbolnăvirea cu virusul Covid-19. Suferințele oamenilor pe care i-am văzut la televizor, despre care am citit sau am auzit, dar și perioada grea prin care a trecut mama mea care a fost infectată cu acest virus, m-au determinat să-mi doresc mai mult să ajut oamenii.
De fapt, îmi amintesc că, încă de pe la doi-trei ani, atunci când umblam prin casă și prin curte cu o trusă medicală de jucărie în mână, trusă primită în dar de la mama, visam să fiu medic, și prinsă în vraja acestui vis, îmi vindecam păpușile și animăluțele plușate de boli imaginare.
Anii au trecut și, iată, drumul meu educațional, care până acum a fost presărat cu multe reușite, se îndreaptă rapid spre anii de liceu pe care mi-aș dori să-i petrec acolo unde a învățat fratele meu, adică, la Liceul „Petru Rareș” din Suceava. Categoric, fratele meu este modelul meu în viață și, de ce nu, aș dori să-i îndeplinesc visul, acela de a deveni medic, cu toate că lui, pasiunea pentru literatură i-a îndreptat pașii spre o altă carieră.
Cărți, cărți și iar cărți! Casa e plină de cărți! Sigur, ale fratelui meu! Din întâmplare sau nu, azi am dat peste o carte foarte interesantă: ”Drumul spre medicină” de Codrin Tocuț. E cu dedicație pentru fratele meu:
”Medicina e cel mai greu și frumos drum, așa că bucură-te, luptă, nu te da bătut și mută munții!”
Sunt cuvinte simple, dar cu învățătură. Mă ambiționează și mă motivează. Răsfoiesc această carte, chiar dacă mama îmi spune că e prea grea pentru mine și dau de următorul pasaj:
”Admiterea la medicină este, în primul rând, o călătorie inițiatică pentru viitorul student, întrucât acesta trebuie să fie obișnuit să muncească mult mai mult decât cei din jurul său; să nu uităm totuși că vor trece prin mâinile tale nu mii, ci zeci de mii de oameni pe parcursul viitoarei cariere. Un număr atât de mare de oameni își vor pune în mâinile tale sănătatea, încât e normal ca din momentul în care ai decis că vrei să profesezi în acest domeniu, să începi munca asiduă, care-ți va aduce competența.
Va fi o experiență interesantă, în special dacă nu ești obișnuit să muncești în plus față de colegii tăi, mă refer dacă n-ai participat niciodată la vreo olimpiadă națională. Vei începe să-ți dedici poate mai mult timp medicinei decât liceului. Timpul liber ți se va împuțina, iar când te vor chema colegii la piscină, de multe ori vei fi nevoit să-i refuzi, dar nu-ți fă griji, te asigur că totul merită, însă asta n-o vei vedea decât în timp.”
Sunt confuză dar în același timp curioasă. Oare așa să fie? Las timpul să cearnă preocupările mele, curiozitățile mele, ambițiile mele, provocările, prioritățile … pentru că ”Visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine şi te împinge la un nivel superior, înţepându-te uneori cu un băţ ascuţit numit „adevăr”. (Dan Rather)
P.S.
Dedic aceste rânduri celor care încă nu au descoperit că înlăuntrul lor se află o adevărată comoară și că pot deveni orice își doresc.