Sari la conținut

Riana Nicoleta Jurca, De ce este importantă cultura în viața mea?

Riana Nicoleta Jurca,
17 ani, Clasa a XI-a B,
Liceul Teoretic Sebis,
Profesor Marius Giura

Privind o opera de artă sau participand la un cenaclu literar, latura noastră emoțională poate fi ușor atinsă.

„O ţară fără cultură e ca un trup decapitat”– Kenneth Kaunda

Cultura reprezintă însumarea tuturor valorilor, credințelor dintr-o societate, după cum spune Constantin Noica: cultura este singura sursă certă a unei bucurii permanente. Dacă există un teritoriu al lumii în care poți cunoaște deplinătatea bucuriei, acest teritoriu nu poate fi decât cultura. Firește, bucuria e altceva decât plăcerea; spre deosebire de aceasta din urmă, ea poate prelua și tristețile omului, salvându-le din perspectiva spiritului. Cultura salvează totul prin comentariu. Pană și bucuriile senzoriale sunt bucurii în măsura în care sfârșesc în contemplativitatea comentariului trecând astfel într-o condiție suprasenzorială. Cultura e o satisfacție perpetuă, fără riscuri, fără dezamăgiri, o satisfacție pe care o poți avea fără să depinzi de alții.

Cultura, spunea în continuare Noica, e adevărata formă de maturitate a spiritului. Ea scoate lumea din minoratul care o amenință uneori, investind totul, prin simpla atingere, cu propria ei splendoare. Cultura e un fel de a răspunde de tot, un fel de a da socoteală de oameni, de împrejurări, de cărți, de istorie, pe scurt, un fel de a aduce totul într-o ordine mai înaltă, este singurul loc în care libertatea e la ea acasă. Cultura e instanţa funciarmente eliberatoare. Ea iți dă toate dezlegările. Dar – am văzut-o deja – inflația aceasta a libertăţii poate fi o capcană. Ea echivalează cu suspensia rigorii morale și, la limită, cu dezordinea etică. Ca și sănătatea biologică, libertatea nu e un „în sine”; e o valoare relativă, un instrument care își dovedește îndreptăţirea numai prin scopul pe care e pus sa-l slujească. Libertatea se justifi că prin orientarea ce i se dă. Ori, dacă e adevărat că prin cultură ieși de sub tot soiul de determinări stânjenitoare, reușind a te mișca liber înlăuntrul lumii tale de cărți și de idei, nu e mai puțin adevărat că universul culturii – asigurând fastul libertății – nu ii garantează buna orientare. Ești pus, cu alte cuvinte, în posesia unui magnific instrument, dar nu știi întotdeauna bine ce să faci cu el.

Prin cultura, omul a putut invata arta frumosului, a descoperit noi căi de a-i da frumosului diferite conotații, l-a facut sa se afirme din toate unghiurile posibile, a facut ca exteriorul să se defineasca prin interior, si astfel sa le desparta. Cultura este un teritoriu in care te poti refugia oricand, constituind o forma ideala de evadare din rutina, este unul dintre elementele-cheie care ne ajută să fim umani, capacitatile noastre intelectuale si artistice reprezentand o mare parte din ceea ce ne face sa fim așa. Prin literatura putem accede la lumea fenomenală, detasandu-ne de realitate si luand o pauză de la activitatile solicitante. De exemplu, privind o opera de artă sau participand la un cenaclu literar, latura noastră emotională poate fi usor atinsă, prin privirea operei respective sau discutia despre ea.

Una din cărtile care m-au schimbat se numește „Eu sunt 70072. Fetita care a supravietuit Ingerului Mortii” scrisa de Lidia Maksymowicz si Pablo Rodari, fiind o poveste bazată pe fapte reale. Lidia Malsymowicz a fost Luda Boczarowa, o fetita ingrijită, iubită de parinti si bunici. Apoi, inainte de a implini 3 ani a devenit pentru tortionarii sai din cumplitul Pavilion al copiilor de la Auschwitz- Birkenau doar un număr, 70072.

Timp de 15 luni, fetita a indurat frigul, singuratatea, frica permanenta, ingrozitoarele experimente la care o supunea Josef Mengele, zis si Ingerul Mortii, aceasta fiind fara sprijin, fara mancare si aproape fara speranta. „ La Birkenau nu se vorbeste despre Dumnezeu. Nu il poti invoca, nu-i poti inalta rugaciuni. Se intampla lucruri ce nu pot fi descrise, lucruri pentru care nu exista cuvinte cu care sa le povestesti, nici macar Cerului”. Si totusi , in ciuda ororilor supravietuieste pentru a isi spune povestea si pentru a isi cauta mama transferata in alt lagar inainte de eliberare. „De la ultima noastra intalnire imi amintesc ochii ei. Ma priveste cu dragoste, cu disperare. Imi tine capul in maini, ma priveste drept in ochi si ma saruta. Sunt fata ei, inima ei, dragostea ei. Nu uit cuvintele pe care mi le-a spus. Mi le repet zile intregi dupa plecarea ei. Aminteste-ti cum te cheama si de unde vii. Ma cheama Luda Boczarowa, am cinci ani si sunt din Belarus.”

Lidia a refuzat sa ii urasca pe cei ce au incercat sa o distruga iar acest gest ar trebui sa ne fie un exemplu de urmat pentru toti. Este o carte care mi-a demonstrat ca speranta nu moare niciodata, trebuie sa luptam pentru ceea ce ne dorim si mai ales sa fim recunoscatori in orice moment pentru ce avem. Aceasta carte mi-a aratat ca nu exista NU POT.

Cultura oferă exemple prețioase de care tinerii au nevoie indiscutabil- un ideal pentru modelarea  propriei personalităţi, care se poate acumula prin lecturi. În concluzie, cultura este un pilon important al societăţii, reușind cu ușurință să supraviețuiască într-o lume ce tinde spre tehnologizare. Așadar, ar trebui să protejăm „cultura” pentru că, prin intermediul ei putem reflecta asupra convenţiilor sociale și le putem transforma; ea este cea care ne ajută să ne exploatăm creativitatea; este adesea prima și ultima salvare a libertăţii în circumstanţele unui sistem politic-social; este unul dintre elementele-cheie care ne ajută să fim umani; și în numele salvării creativităţii umane avem nevoie să protejam și să respectăm cultura.