Denisa-Maria Ungurean,
11 ani, clasa a V-a A,
Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița,
Profesor îndrumător: Mariana Balan
Fiecare copil are un vis, fiecare visează să devină ceva încă de când este mic. Eu îmi doresc foarte mult să devin educatoare, deoarece îmi plac foarte mult copiii mici. Cred că aș avea destulă răbdare cu ei și aș desfășura niște activități foarte frumoase, care să le stârnească interesul și curiozitatea. Mi-ar plăcea mult să lucrez cu copiii, să le explic ce e bine și ce nu și să le arăt că pot face mai multe lucruri decât cred ei, chiar dacă sunt mici. Sunt surprinsă că unii copii sunt așa isteți și pot face lucruri la care chiar nu te aștepți. Le-aș sădi în inimi încrederea și dorința de a descoperi mereu ceva nou și interesant.
Modelul meu este doamna educatoare de la grădiniță. Mi-aș dori să ajung să fiu ca ea. Îmi aduc aminte cu drag de vocea ei blândă și de chipul ei luminos. Îmi aduc aminte de poveștile pe care ni le spunea și de activitățile interesante pe care le conducea cu atâta măiestrie. Cu ea am făcut primii pași în lumea aritmeticii, a desenului, a basmelor și poveștilor. Și acești pași i-am făcut jucându-ne, pentru că jocul este principala activitate a preșcolarilor.
Pentru a deveni educatoare, trebuie să am rezultate bune la învățătură, să fiu perseverentă și responsabilă. Știu că e destul de greu, dar muncind voi reuși.Trebuie mereu să mă gândesc că pot. Voi învăța din fiecare lucru mic câte ceva și mă voi strădui să fiu bună în tot ceea ce fac. Sper să reușesc tot ce îmi propun! Voi fi încrezătoare în visul meu și voi lupta pentru el!