Sari la conținut

Diana-Narcisa Munteanu, De ce este importantă cultura pentru noi?

Diana-Narcisa Munteanu,
clasa a 10-a SN2
Colegiul Național Cuza-Vodă, Huși
Profesor coordonator – Avram Carmen-Any

Cultura este modalitatea de a păstra și transmite cunoștințe despre societate. Aceasta se dezvoltă pe zi ce trece fiind influențată de persoanele din jurul nostru. Ea reprezintă în mare măsură viața, cultura este considerată ca un depozit al experiențelor trecute, care trebuie să devină un izvor de inspirație și de imaginare a viitorului.

Modul în care gândim și acționăm în anumite situații este insuflat de cultură. O persoană plină de cunoștințe este mult mai dezvoltată pe plan intelectual decât alte persoane care nu își doresc să-și ridice standardele asupra vieții și a ceea ce îi înconjoară. Pe lângă toate acestea, cultura ne formează în mare parte caracterul.

Un factor al culturii este motivația intrinsecă, dorința de a înțelege și de a dezvolta informațiile primite. Cultura nu trebuie să se limiteze numai la cunoașterea lumii, ci și la organizarea ei pe toate planurile schimbărilor profunde, oferind soluții coerente care să nu se bazeze pe inegalitate, forță sau violență. Inexistența acesteia provoacă lipsa sentimentului de apartenență, adică o persoană non-culturală nu poate fi sigură pe sine în momentul unor situații neprevăzute din lipsa cunoștințelor, în unele cazuri apărând depresia.

Aceasta include multe aspecte ale vieții umane, dar mai ales spirituale. Mediul nostru formează, de asemenea cultura noastră. Peisajul în care am crescut – flori, copaci, animale precum și prietenii care ne-au înconjurat în tot acest timp au rol în dezvoltarea culturii. Acestea ne pot provoca dorul adânc de casă dacă suntem despărțiți de ele. Cu toate că aceste sentimente sunt psihologice, și, uneori, subconștiente, ele sunt realitatea noastră – viața noastră.

Așadar, fiecare persoană are nevoie de cultură în viața sa, dezvoltând disciplina, respectul față de sine dar și de persoanele din jur, o multitudine de caracteristici uzuale de care fiecare persoană are nevoie.