Anghelin Georgiana Nicoleta,
Clasa: a VI-a A,
Școala nr. 1 Roata de Jos
Profesor coordonator: Ionescu Nicoleta Luana
Sinceră să fiu, când eram mică mereu îmi doream să devin doctor, sau cântăreață, sau actriță, sau polițistă. Să fim serioși, toți copiii și-au dorit asta! Dar, pe măsură ce m-am maturizat, gândurile mele și preferințele mele s-au schimbat. Am început să văd meseria de doctor, ca una plicticoasă, grea, cu foarte multe lucruri de învățat, program încărcat și foarte riscant. Pur și simplu nu mai cochetam cu această idee. Eram nedumerită și chiar nu știam ce voi face în viață. Dar, timpul m-a ajutat și mi-a deschis o nouă viziune, o viziune pe care o ador și care mă caracterizează. ARTA.
De mică am avut o înclinație spre artă și muzică. Nu neapărat desenul, ci creativitatea. Eu sunt de părere că, oamenii pe lângă care petreci timp în primii 3-4 ani de viață, te modelează. La fel a fost și la mine. De multe ori aud persoane care spun: „Ce? Artă? Păi ce faci tu din artă? Nici doi bani!” sau „Alegeți altceva, acesta să rămână doar un hobby” și pur și simplu nu suport. Arta nu înseamnă numai pictură și desen, cum văd alții. De exemplu, mie mi-ar plăcea nespus de mult să devin Graphic Designer, să creez haine, obiecte. Chiar îmi doresc să mă duc în zona asta, deoarece am îndemânare și idei. M-aș integra ușor. Eu văd arta ca pe un moment de relaxare. De fiecare dată când avem ora de desen, nu vorbesc. Stau doar în pătrățica mea, desenez până se termină ora, uitând de timp. Uneori am idei, alteori nu am. Așa e arta. Dacă nu e implicare, nu e reușită. Asta mi-am spus mereu. Visez să ajung să creez haine sau chiar obiecte în domeniul arhitecturii pentru oameni cunoscuți. Acesta este visul meu. Și când mă gândesc la ce pot face dacă îmi pun mintea la contribuție, jur, îmi vine să sar și să țip de fericire! În artă nu-ți trebuie doar desen, ci și limba română sau limbi străine, ca să te poți exprima concret, matematică (în special geometrie), pentru că poți face desene 3D, și, bineînțeles, informatică, pentru a putea lucra în diferite programe.
Vedeți voi, arta nu înseamnă doar desen și pictură, ci este mult mai complexă! Și nu o face pentru bani sau pentru avantaje, căci ceea ce creezi are succes și este plăcut doar dacă vine din inimă. Pe scurt, aceasta este interpretarea visului meu. Poate nu m-am exprimat îndeajuns de bine, dar ce pot spune la final este că „Arta este o imensă deschidere spre tot ceea ce este posibil”- Victor Hugo