David Posa,
15 ani, Clasa: a IX-a C,
Liceul Teoretic Sebiș,
Profesor îndrumător: Cristina Raluca Lupșa
Cititul ne poate ajuta să ne detașăm de la realitatea pe care o trăim și să ne conectăm la o realitate alternativă.
Pentru a înțelege rolul culturii în viața omului și de ce este ea importantă, întâi de toate, trebuie să știm de unde provine ea, ce înseamnă și cum o putem defini. Cuvântul „cultură” provine din cuvântul latin colere, care se traduce prin „a cultiva”/„a onora”
Cultura poate avea mai multe înțelesuri și mai multe semnificații, dar, în acest eseu, se va face referire strict la nivelul ridicat de dezvoltare intelectuală și la combinația dintre cunoștințele omului, convingerile și normele sociale pe care le adoptă și pe care le transmite ulterior viitoarelor generații.
Așadar, întrebarea este următoarea: este cultura importantă? Din punctul meu de vedere, cultura este foarte importantă în viața fiecăruia, și consider că ea trebuie încurajată de la o vârstă fragedă a individului pentru o dezvoltare intelectuală propice și pentru valorile morale dobândite în urma acesteia pe tot parcursul vieții.
În primul rând, cultura reprezintă un mediu foarte bun de a ne detașa de problemele din lumea contemporană, și de a lua o pauza de la activitățile care ne încarcă atât emoțional, fizic, cât și psihic. Un exemplu foarte bun de o activitate culturală este literatura și, în general, cititul. Cititul ne poate ajuta să ne detașăm de la realitatea pe care o trăim și să ne conectăm la o realitate alternativă, așa cum ne-am imagina-o noi și cum o percepem prin intermediul a ceea ce citim, putând astfel să ne transpunem în pielea personajelor, înțelegându-le astfel emoțiile și trăirile, dobândind în timp empatie față de persoanele din viața noastră și mediul în care trăim. Prin literatură mai putem, de asemenea, să dobândim noi informații și să ne îmbunătățim cultura generală.
Alte modalități prin care cultura poate fi promovată este prin activități precum voluntariatul, ceea ce dă dovadă de umanitate și devotament față de tot ceea ce ne înconjoară (oameni, animale, natură, mediu), mersul la muzee, teatre, studierea istoriei, studierea culturii propriului popor și al altor popoare și așa mai departe.
În al doilea rând, cultura ne mai poate ajuta să cunoaștem oameni cu aceleași interese ca noi, ne poate ajuta să înțelegem mentalitatea și gândirea altor naționalități sau a altor culturi și astfel putem înțelege mult mai bine conduita persoanelor cu care interacționăm.
Prin urmare, cultura are o importanță semnificativă în viața fiecăruia, ne ajută să ne raportăm echilibrat și corect față de mediul și ființele din jurul nostru și, cel mai important, ea ne poate facilita observările valorilor morale, etice și nivelul de discernământ al indivizilor cu care interacționăm.