Maria Droniec,
13 ani, clasa a VII-a A,
Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița,
profesor îndrumător Mariana Balan
De multă vreme mă gândesc ce meserie mi-ar plăcea să abordez în viitor. Pe parcursul adolescenței mele pot spune că am luat în calcul un număr mai mare de meserii pe care mi le- aș dori. Ca orice copil care abia descoperă viața și posibilitățile pe care ni le oferă în legătură cu un loc de muncă, îmi schimbam destul de des dorințele.
Îmi aduc aminte de o discuție pe care am avut-o cu mama mea cu mai mult timp în urmă. Pe la vârsta de șase ani eu îi spuneam mamei că mi-aș dori să devin ….bucătăreasă. Plastilina moale și de culori stridente pe care o modelam cu mâinile mele finuțe de prințesă Barbie mă făcea să cred că pot deveni…bucătăreasă. Atunci, modelatul plastelinei era o activitate pe care am vrut să o transform într-o meserie. Când a auzit mama că vreau să devin bucătăreasă (și după aceea, de ce nu șef bucătar!), s-a uitat sincer în ochii mei de un albastru pur și mi-a spus, cu vocea ei tandră, că e o meserie obositoare și la sfârșitul zilei voi mirosi a ceapă. Cuvintele mamei m-au pus pe gânduri și m-au deterninat să nu îmi mai doresc această meserie.
Timpul a trecut, iar amintirea momentelor când făceam mâncare din plastilină și doream să devin bucătăreasă îmi aduce un zâmbet pe buze. Am crescut și mi-am dat seama că îmi place foarte mult să comunic cu diferite persoane și să le ascult poveștile de viață și problemele. De aceea, acum cred că visul meu este cel de a deveni psiholog (poate chiar psiholog școlar), iar psihologia ar fi steaua după care m-aș ghida în astronomia vieții.
Unii elevi au nevoie de consolare, de un sfat prietenesc, de o alinare și mi-aș dori să pot fi eu cea care să le ofer. De asemenea, mi-ar plăcea să fiu eu cea care să îi ajut în rezolvarea problemelor, deoarece, din punctul meu de vedere, doar o persoană care a trecut prin aceleași experiențe ca ei le poate da niște sfaturi utile și poate fi alături de ei. Cu toții am avut parte de jigniri și violențe din partea unor copii care, la rândul lor, au fost supuși unor astfel de tratamente. Aș vrea să fac în așa fel încât orice sentiment de inferioritate, de frustrare, de vinovăție, de neputință să dispară și în sufletele și pe chipurile tuturor adolescenților să înflorească încrederea, optimismul, bucuria.
Una dintre problemele generației noastre este faptul că suntem din ce în ce mai anxioși, mai stresați, mai grăbiți. Și asta mai ales în perioada acesta în care la câteva sute de kilometri de noi țara vecină, Ucraina, este victima unui război nedrept, început de un conducător care își dorește supremația pe care nu o va avea nicidecum în viitor. Chiar dacă acest război nu ne va viza în mod direct, tot ne afectează mental știrile (unele dintre ele false) din mass-media sau de pe rețelele de socializare, care induc oamenilor teamă, tristețe, oboseală mentală. Dacă nu poți discuta cu cineva aceste probleme, acest lucru se poate agrava și se poate ajunge la depresie sau la alte forme de boală.
Consider că această meserie mă reprezintă în cel mai bun mod cu putință. Eu aș alege, cred, mereu această meserie sau ceva ce ar avea legătură cu această sferă a comunicării. Asta sunt eu, doar o fată cu un vis…