Miruna Emanuela Cotin,
cl. X,
Liceul Teoretic „Emil Racoviță”,
Prof. îndrumător: Pleșoianu Anca
Încă din fragedă copilărie interacționăm cu diverse arii ale culturii. Dar ce simbolizează ea de fapt? Conform D.E.X., reprezintă un nivel ridicat de dezvoltare intelectuală la care ajunge o persoană. Pentru mine însă, cultura este frumusețea și viața fiecărei ființe umane, ea semnifică elementul care nuanțează un om, eliberându-l de sub povara anonimatului.
De-a lungul anilor m-am lăsat pradă mai multor ramuri ale culturii. Și, deși am găsit pictura, muzica sau teatrul fascinante, literatura este cea care a pus stăpânire pe inima mea. Am descoperit în lectură posibilitatea de a trăi mii de vieți, de a acumula sute de experiențe, de a porni în zeci de aventuri. Plecând din Humulești și ajungând pe frontul Primului Război Mondial sau în Atlanta din timpul Războiului de Secesiune, am avut prilejul să învăț, să aflu și să cunosc. Cititul m-a ajutat să înțeleg cu o mai mare facilitate atât lumea care mă înconjoară, cât și pe mine însămi. Cărțile s-au dovedit a fi cei mai capabili profesori, dincolo de rânduri stând ascunse lecții neprețuite. Ele au puterea de a modela o persoană, oferindu-i sprijinul necesar pentru a ajunge cea mai bună versiune a sa. Fiecare operă citită sădește în mine semințele moralității și ale cunoașterii, trezind o curiozitate ce mă determină să mă cufund în fiecare carte ce-mi iese în cale. Cititul se reflectă în mentalitate și îmi dă aripi, permițându-mi să îmi iau zborul spre noi orizonturi, să evadez din banalitatea cotidianului, descoperind extraordinarul.
În ciuda faptului că lectura este privită cu scepticism de adolescenții de azi, consider că ne modelează personalitățile, totodată punând bazele adulților de mâine. Viitorul este în mâinile copiilor din prezent, printre care și eu. Astfel, prefer să-mi cultiv mintea și spiritul pentru a fi pregătită să înfrunt provocările vieții, pregătire posibilă doar cu ajutorul personajelor și a poveștilor acestora. Deși poate părea imposibil, lumea fictivă a slovelor este o oglindă fidelă a realității care transpune în cele mai neobișnuite forme, cele mai comune aspecte ale vieții omului – iubirea, familia, statutul social, etc. Chiar dacă vârsta nu îmi permite sa experimentez pe propria piele tot ce mi-aș dori, în literatură găsesc chiar mai mult decât am nevoie pentru a-mi însuși experiența.
Așadar, pentru mine cultura este cheia spre progresul mental și emoțional, acea parte din mine care este doar a mea, fără ca cineva din exterior sa aibă vreo putere asupra ei.