Dănuț Andrei Laurus,
15 ani, Clasa a IX-a C,
Liceul Teoretic Sebiș,
Profesor îndrumător Cristina Raluca Lupșa
În general, țările au culturi diferite, ceea ce denotă faptul că au și obiceiuri diferite și pot trata diferit unele gesturi.
Cultura (lat. colere) înseamnă a cultiva sau a onora, se referă în general la o activitate umană, dar, în limba română, are mai multe semnificații. Eu consider că cultura este foarte importantă în viața oricărei ființe deoarece după cultura unei persoane îți poți da seama de o mulțime de aspecte legate de aceasta.
În primul rând, a cultiva ceva înseamnă a pune o sămânță din ceea ce dorești să cultivi într-un anumit loc în care dorești să cultivi acel lucru, iar după cultivare, fiecare om așteaptă și o recoltă, care în funcție de pământul în care a fost sădită sămânța va fi mai îmbelșugată sau mai săracă. Dacă ai merge pe stradă și ai întreba oamenii care sunt lucrurile care pot fi cultivate, majoritatea ar răspunde că plantele sunt cele care sunt cultivate, dar dacă am privi cu alți ochi, am putea observa că nu doar plantele sunt cele care pot fi cultivate, ci și învățătura. Mulți oameni, la auzirea acestor vorbe, se întreabă „Cum poate fi cultivată învățătura?”. De răspunsul la această întrebare își poate da oricine seama dacă gândește obiectiv. Răspunsul la această întrebare poate fi exemplificat, adică, la școală, profesorii cultivă în mințile elevilor informațiile pe care aceștia trebuie să le învețe pentru a se putea descurca în viață. Un alt exemplu ar putea fi observat în familii. Familia te învață să iubești și cum e să fii iubit, pe lângă educația pe care ți-o oferă încă din primele zile de viață. În ceea ce privește cultivarea învățăturii, recolta nu poate fi culeasă atât de devreme ca și în cazul plantelor.
În al doilea rând, după cultura unui om iți poți da seama de țara sa de proveniență. În general, țările au culturi diferite, ceea ce denotă faptul că au și obiceiuri diferite și pot trata diferit unele gesturi. De exemplu, în România, dacă vezi un cuplu de îndrăgostiți mergând pe stradă ținându-se de mână, ți se pare că e ceva normal, dar în unele țări este un semn de lipsă de respect față de oamenii care se mai plimbă pe acea stradă.
În al treilea rând, cultura se manifestă și în lumea necuvântătoarelor, acestea având propria lor cultură bazată pe instincte cum ar fi marcarea teritoriului sau spiritul de haită. Când este vorba despre o astfel de cultură, nu poate să existe loc de războaie și violență, ci doar despre pace, armonie, înțelegere și fraternitate.
În concluzie, cultura este importantă în viața oricărei ființe, iar o ființă cultă nu trebuie să fie neapărat intelectuală, ci este suficient să-și cunoască propria cultură.